𝙉𝒖 𝒂𝙞 𝙯𝒂̂𝙢𝒃𝙞𝒕!
Acum ceva vreme am primit un mesaj care suna cam așa: “te-a văzut X azi dimineață și nu ai zâmbit “. Baaam!
Whaat?
Și mai ales cui?
Sincer, mi s-a părut cam fără noimă “acuza”.
Scena se petrecea într-o dimineață la 7:00 când parcam în fața școlii .
Și, pentru cei care mă cunosc, e mai mult decât evident că nu eram cea mai fericită pentru că nu sunt o persoană matinală.
Pentru că în zilele când am ore de la 8:00…nu apuc să-mi fac rutina de dimineață completă ( sar peste sport și citit) și nu funcționez optim câteva ore. Apoi mă recalibrez.
Dar nu despre rutina mea vreau să-ți vorbesc ( poate altădată).
Revin la mesaj.
Atât persoana care m-a vazut ( ca nu zâmbeam) și pe care, apropo, nu o cunoșteam, cat și persoana care mi-a “cerut socoteală “ …erau socate…să mă surprindă altfel decât zâmbitoare ( cred ca eram somnoroasă).
Da, e adevărat că sunt o persoană veselă și mai mereu binedispusă…dar totuși.
Genul ăsta de reacție mă duce cu gândul la un curent al POZITIVISMULUI care i-a inflamat pe mulți care cochetează cu dezvoltarea personală și spiritualitatea.
“Gândește pozitiv” 
Trebuie doar să gândești pozitiv!
Păi cum, doamne iartă-mă, să fii mereu pozitiv?
Mie mi se pare o anomalie. Și, sincer, dacă aș fi mereu pozitivă ( la comandă)… mi-aș face niște investigații. M-aș ingrijora. Cel puțin.
Și știi de ce? Pentru că viața e plină cu experiențe de toate felurile. Și e fain că e așa. Personal, urăsc monotonia.
Și nu mă văd deloc zâmbind tâmp când natura situației ar cere să fiu preocupată, intrigată, îngrijorată sau chiar tristă și supărată.
Nu întâmplător avem cel puțin 27 emoții distincte. E spațiu și loc pentru fiecare în viața noastră. Și rol.
….insa faza asta m-a facut să conștientizez că e o atitudine comună.
Concluzia e că am dezamăgit și scăzut în ochii persoanelor…pentru că nu m-am conformat unei fantezii ( de a zâmbi mereu).
Realitatea tristă și dureroasă e că am crescut cu convingerea fermă că e rușinos să plângi, să te arăți suparat cand ești supărat, ca nu e bine sa vadă/știe ceilalți ce simți! Cu orice preț!
Iar ca și copil , dacă îndrăzneai să plângi când erai supărat sau te durea ceva…imediat erai taxat: “termină cu plânsul că altfel îți dau eu motive să plângi”.
Ring a bell 
?
Si ce am invatat din asta?
Ca e periculos sa exprimi emotii pe care adultii nu le tolerează ( poti sa citesti: nu stiu nici ei cum sa și le gestioneze).
Si tiparul continua la scoala, unde trebuie să fii într-un fel anume, apoi la job, in familie și in toate celelalte contexte sociale.
Și, uite așa, ne trezim că ajungem spre sfarsitul vieții…și încă nu avem curaj să recunoaștem că ne doare atunci cand ne doare și nici să cerem ajutorul celuilalt atunci când suntem depășiți de situație.
Și, unii încep să se preocupe să-și găsească scopul și misiunea în viață. Si asta e grozav!
Insa nu înțeleg de ce nu reușesc să o găsească.
Păi unde vrei să o găsești, prietene, când tu nu știi cine ești?
Și ești cocoșat și îngropat de valorile și credințele preluate de la alții , dar care nu ți se potrivesc?
Și te minți singur în fiecare zi…consolându-te cu rolul facil de victima.
Și abuzezi de mască zâmbitoare! 
Ca să-ți poți găsi misiunea e nevoie să lucrezi intens cu tine, să te cunoști, să te dezbraci de tiparele care nu-ți mai servesc și să instalezi altele, aliniate cu etapa în care ești!
Adică să-ți descoperi autenticitatea. Să ai curaj să recunoști că ești deopotrivă și harnic și leneș, și inspirat, dar și plictisit.
Si asta nu te face mai puțin valoros.
Nimeni care e încă în corp nu e doar înger de lumină. Și e fain așa.
Ca este spațiu de creștere.
Și pentru tine, ( care nu m-ai vazut zâmbind)
Și pentru mine, Lacramioara, care într-o dimineață am îndrăznit să nu zâmbesc.
Și cu toate astea, știu sigur că rămân un om valoros.
PS: știu că ai zâmbit probabil la unele secvențe, așa că acum am creat înapoi echilibru.
O zi cu multe zâmbete! 
